
Doi salvatori, printre care și alte trei persoane din regiunea Poltava, au murit în urma unui val de atacuri cu rachete și drone lansate de Rusia asupra Ucrainei. Totodată, alte 31 de persoane au fost rănite, transmite Unian.
În acest context, un prim atac a vizat un obiectiv de extracție a gazului. Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului și au început acțiunile de stingere a incendiului izbucnit în urma loviturii. Ulterior, în timp ce pompierii acționau pentru lichidarea flăcărilor, forțele ruse au lansat un al doilea atac asupra acestora. În urma acestuia, doi angajați ai Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență din Poltava au murit, iar alți 23 de salvatori au fost răniți.

Raidurile au continuat și în regiunea Kiev, unde trei oameni au fost răniți. Un sector rezidențial a fost lovit, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență.
De asemenea, în urma bombardamentelor, un incendiu a izbucnit la un obiectiv industrial din districtul Vișhorod, o altă persoană fiind rănită.
Atacurile au continuat și în dimineața zilei de 5 mai, când o dronă a lovit și a distrus un vagon de cale ferată în regiunea Harikov, provocând pagube semnificative infrastructurii feroviare.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/IMG_8821.MP4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
În total, Rusia a lansat 175 de drone și opt rachete balistice, iar Forțele de Apărare Antiaeriană ale Ucrainei au reușit să neutralizeze 149 de aparate de zbor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO 31 de răniți, printre care doi salvatori uciși, în urma atacurilor rusești apare prima dată în Realitatea.md.