
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a venit cu o reacție la reținerea celor trei angajați, inclusiv șefa Inspectoratului de Mediu din Ocnița.
Instituția își exprimă deschiderea deplină pentru cooperare cu organele competente, în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și aplicării măsurilor legale care se impun, în strictă conformitate cu legislația în vigoare.
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului reiterează că promovează o politică de toleranță zero față de corupție, iar integritatea, responsabilitatea și profesionalismul reprezintă valori fundamentale care trebuie să definească activitatea fiecărui angajat al instituției”, precizează instituția.
Orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că șefa Inspecției pentru Protecția Mediului Ocnița și doi inspectori superiori au fost reținuți luni, 5 mai, de ofițerii CNA, în comun cu procurorii Procuraturii Bălți. Potrivit anchetatorilor, cei trei ar fi acceptat și primit sistematic bani de la transportatori, comercianți de lemne și pădurari.
Articolul Reacția Inspectoratului pentru Protecția Mediului la reținerea șefei și a doi inspectori de la Ocnița apare prima dată în Realitatea.md.