
Primele căpșuni moldovenești au apărut pe tarabele din Piața Centrală din municipiul Bălți. Deși prețurile sunt încă destul de ridicate, fructele aromate atrag atenția cumpărătorilor. Potrivit unui material realizat de jurnaliștii TV Nord, un kilogram de căpșuni autohtone se vinde cu aproximativ 140 de lei.
Cumpărătorii susțin că, în pofida prețului mai mare, căpșunile locale sunt mai sigure pentru consum.
„Cred că este bine că avem căpșunile noastre moldovenești, desigur că este păcat că are un așa preț, mai scumpă decât cea din Grecia, dar totuși este de a noastră, mai mare încredere producătorului nostru. Ea este mai scumpă, dar sunt încrezută că sunt mai puține chimicale, este mai benefică și mai puțin ne afectează pe noi”, a declarat un cumpărător.
Un alt locuitor a spus că, dacă fructele sunt moldovenești și gustoase, atunci se merită de cumpărat câte 100-200 de grame sau chiar jumătate de kilogram, deoarece „bat oleacă la buzunar”.
– Advertisement –
„Dar dacă este de al nostru, ap e de al nostru, eu sunt de acord, mă bucur că sunt de ale noastre, să cumpere oamenii cât de puțin, ca să guste măcar.”
O altă persoană a menționat că dacă fructele sunt autohtone deja este foarte bine.
„Faptul că este moldovenească, deja este foarte bine, dar eu încă nu am interes față de căpșuni, dar dacă ar fi să aleg, eu aș alege întotdeauna moldovenească decât din altă țară, ca să se dezvolte Moldova noastră. Eu nu prea iubesc căpșunile. – Dar sunteți bucuros că este? Desigur, pentru orice produs moldovenesc eu sunt cu două mâini.”
[bzplayer youtube=”https://youtu.be/V6VDcLTcOFo?t=8″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Un kilogram de căpșuni autohtone se vindeau astăzi cu aproximativ 140 de lei, iar cele din import cu până la 100 de lei.
Articolul VIDEO Miros îmbătător în Piața Centrală din Bălți: Au apărut primele căpșuni autohtone apare prima dată în Realitatea.md.