
Centrul de prestare a serviciilor sociale nr. 1 din comuna Sculeni, Ungheni (ATAS Centru Vest) a beneficiat de lucrări ample de eficientizare energetică a clădirii, prin intermediul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în serviciile sociale”, implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, I.P. Keystone Moldova și A.O. „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.
Datorită acestei intervenții, pereții clădirii sunt izolați cu vată minerală, iar soclul și fundația primesc o protecție suplimentară împotriva frigului și umezelii. În paralel, este instalat un sistem inteligent de management energetic care va permite controlul consumului în timp real. Astfel, clădirea este transformată într-un spațiu cu un confort termic sporit.
Centrul prestează trei servicii sociale pentru cele mai vulnerabile categorii de persoane din raionul Ungheni, iar sprijinul oferit înseamnă mai mult decât un simplu confort termic. Aceasta înseamnă siguranța unui cămin, care le asigură un acoperiș deasupra capului, alimentație, implicare în activități de petrecere a timpului liber și sprijin necondiționat.
Oamenii, care și-au găsit aici un refugiu subliniază importanța acestui loc:
„Am venit la centru când deja nu mai puteam să fiu singur. Aici este cald, au grijă de mine. După reparație este și mai cald. Mi-am făcut noi prieteni. Nu mai sunt singur”, povestește unul dintre beneficiari.
Dincolo de îmbunătățirea condițiilor fizice de trai, proiectul a inclus și o componentă esențială de consolidare a capacității profesionale a echipei, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor în conformitate cu standardele minime de calitate. Aceasta a fost realizată cu suportul tehnic și metodologic din partea I.P. Keystone Moldova și A.O. „Alternative Sociale”. Personalul a beneficiat de instruiri specializate pentru documentarea cazurilor, ajustarea situațiilor dificile și organizarea procesului de supervizare profesională, elemente cruciale pentru prevenirea arderii profesionale și oferirea unui suport axat pe necesitățile reale ale beneficiarilor.
Istoria video poate fi vizionată aici:
[bzplayer youtube=”https://youtu.be/zbETRZ33Rrk?si=ExJTSJXGOcdlfS8z” muted=”false”]
O clădire modernizată, care arată cum pot fi folosite eficient resursele publice, inspiră administrația locală să dezvolte și alte inițiative. În acest context, Planul local integrat privind energia și clima va include clădirile publice, care necesită investiții similare. Astfel, Centrul de prestare a serviciilor sociale din Sculeni demonstrează că drumul de la vulnerabilitate la siguranță este construit datorită parteneriatelor locale puternice.Acest material a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Videoul face parte din campania de comunicare „Utilizăm energia eficient” desfășurată în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în serviciile sociale”, implementat din sursele Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, în parteneriat cu I.P. Keystone Moldova și AO „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.
Conținutul acestui video aparține autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia Uniunii Europene și a Fundației Soros Moldova.
Articolul Centrul de prestare a serviciilor sociale nr. 1 din Sculeni devine un model de eficiență energetică și incluziune socială apare prima dată în Realitatea.md.