Sari la conținut
Prima pagină » Parlamentul a mai denunțat un acord cu CSI. Autoritățile spun că documentul nu mai este actual

Parlamentul a mai denunțat un acord cu CSI. Autoritățile spun că documentul nu mai este actual

Parlamentul a denunțat încă un acord semnat pe platforma Comunitîții Statelor Independente, care viza împărțirea parcurilor de vagoane marfare și containere ale fostului Minister al Căilor de Comunicații al URSS.

Documentul, semnat în ianuarie 1993 între statele CSI și alte foste republici sovietice, avea drept scop asigurarea continuității transportului feroviar de mărfuri după destrămarea Uniunii Sovietice și stabilirea unui mecanism comun de utilizare a vagoanelor și containerelor.

Denunțarea acordului a fost propusă de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Autoritățile susțin că prevederile tratatului nu mai sunt actuale, întrucât împărțirea parcului de vagoane și containere între statele succesoare ale URSS a avut loc acum aproximativ 30 de ani, iar mecanismele prevăzute în document nu mai sunt aplicate.

În prezent, colaborarea dintre Republica Moldova și administrațiile feroviare străine se desfășoară în baza unor acorduri bilaterale și multilaterale moderne.

Totodată, autoritățile menționează că acordul din 1993 nu mai este compatibil cu procesul de reformă și modernizare a sectorului feroviar național, în contextul alinierii la standardele Uniunii Europene.

În argumentarea deciziei, autorii au invocat și războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care „a evidențiat riscurile menținerii unor aranjamente juridice și instituționale moștenite din spațiul CSI”.

Denunțarea acordului face parte din procesul de revizuire a tratatelor încheiate pe platforma CSI și din eforturile de aliniere a politicilor naționale și a cadrului legislativ al Republicii Moldova la normele Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul a mai denunțat un acord cu CSI. Autoritățile spun că documentul nu mai este actual apare prima dată în Realitatea.md.