
Președinta Maia Sandu a declarat că nu se așteaptă la un interes prea mare din partea transnistrenilor, pentru a obține cetățenia rusă. Declarația a fost făcută de șefa statului, după ce liderul rus a simplificat procedurile pentru ei.
Într-un interviu acordat pentru DW, președinta a punctat că oamenii își doresc astăzi să fie cetățeni ai UE, nu cetățeni ruși, informează RUPOR.MD. Lidera de la Chișinău a mai menționat că persoanele care voiau acte emise de Moscova, probabil le-au obținut deja anterior.
„Nu văd de ce oamenii ar dori astăzi cetățenia rusă. Dimpotrivă, mulți care nu aveau pașapoarte moldovenești au primit pașapoarte moldovenești. Astăzi, oamenii vor să fie cetățeni ai UE, nu cetățeni ruși.
Nu vom permite Rusiei să ne influențeze politica internă și externă cu aceste amenințări. Credem în libertate și suveranitate, așa că vom lua decizii care convin cetățenilor Republicii Moldova, nu Rusiei”, a declarat Maia Sandu.
Șefa statului a reiterat că Republica Moldova continuă să pledeze pentru o soluționare pașnică a conflictului transnistrean. În același timp, președintele a punctat că Kremlinul „nu prețuiește viața umană” și a încercat deja să recruteze cetățeni din alte țări pentru a lupta împotriva Ucrainei.
„Când a început războiul, mulți tineri din regiunea transnistreană s-au mutat pe malul drept al Nistrului, care este controlat de autoritățile constituționale. Se temeau că Rusia îi va trimite la război. Nu vor să ajungă în acest război brutal. Vor să trăiască în pace”, a punctat președinta.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat anterior decizia Moscovei reprezintă o încercare de a suplini numărul de potențiali soldați. Pe de altă parte, liderul transnistrean Vadim Krasnoselski i-a mulțumit lui Vladimir Putin pentru promulgarea legii.
Articolul Maia Sandu, sceptică că transnistrenii vor forma rând, pentru a primi cetățenie rusă: Nu vor să ajungă la război apare prima dată în Realitatea.md.