
Vasile Tarlev afirmă că are candidaturi pentru funcția de șef al Teleradio Moldova, după ce a demisionat directorul companiei naționale, Vlad Țurcanu. Deputatul a ezitat să pronunțe vreun nume, invocând faptul că vrea să negocieze.
„Avem mai mulți candidaturi, dar în cazul ăsta trebuie să negociem”. a declarat Vasile Tarlev.
Finala Eurovision 2026 s-a soldat cu scandal în Republica Moldova, după ce juriul a fost criticat pentru că a oferit prea puține puncte țărilor vecine. Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a cerut explicații după ce România a primit un punctaj redus din partea reprezentanților Republicii Moldova în finala Eurovision Song Contest 2026.
Mai multe voci din spațiul public au cerut demisia lui Vlad Țurcanu din funcția de șef al TRM, iar oficialul a anunțat pe 18 mai că își depune mandatul. Ședința Consiliului de Supraveghere al TRM, la care va fi examinată demisia, este programată pentru 22 mai.
Articolul STOP CADRU Vasile Tarlev nu știe cum este numit directorul TRM? Deputatul spune că are candidaturi și vrea să negocieze apare prima dată în Realitatea.md.