
Un bărbat de 37 de ani din satul Grigorievca, raionul Căușeni, se plânge că ar achita facturi uriașe pentru curentul electric pe care nu l-a folosit. Bărbatul susține că, deși are puține electrocasnice, iar cele pe care le deține au fost deconectate de la rețea, începând cu luna ianuarie a anului curent, factura la curentul electric continuă să crească. Spune că a chemat de nenumărate ori electricienii pentru a verifica casa și rețeaua electrică, iar aceștia i-au afirmat că pierderi de curent nu sunt înregistrate. Bărbatul afirmă că cei de la „Premier Energy” au fost anunțați, dar că decizia finală a fost să fie deconectat de la rețea, transmite studio-l.online.
A fost deconectat de la rețeaua electrică după ce nu a vrut să achite o factură pentru energie pe care spune că n-a consumat-o.
Ion Țîbuleac din satul Grigorievca, raionul Căușeni, spune că din luna martie până în prezent a acumulat mai multe datorii la „Premier Energy”, după ce facturile pentru curentul electric ar fi înregistrat sume colosale.
Acesta susține că nu se încălzește cu energie electrică, din ianuarie a deconectat boilerul pentru apa fierbinte, chiar și așa, pentru luna martie i-ar fi venit peste 5 mii de lei pentru curentul electric.

Bărbatul spune că și-a verificat cu un electrician întreaga casă, dar așa și nu a găsit unde se înregistrează scurgerea.
Ion Țîbuleac susține că, după mai multe discuții cu „Premier Energy”, a refuzat să achite factura, iar electricienii l-au deconectat de la rețea. Solicitați să dea o explicație, reprezentanții companiei „Premier Energy” au declarat că vor examina cazul și vor verifica circumstanțele pentru a stabili cine se face vinovat de situația creată.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer youtube=”https://youtu.be/SwXai-iEQ2s” muted=”false”]
Articolul „Electricienii nu găsesc nicio pierdere” – un bărbat din Căușeni plătește facturi uriașe pentru curent neconsumat apare prima dată în Realitatea.md.