Sari la conținut
Prima pagină » Oficial estonian, în vizită la Chișinău pentru discuții în domeniul securității

Oficial estonian, în vizită la Chișinău pentru discuții în domeniul securității

Președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Parlamentului Estoniei, Grigore-Kalev Stoicescu, efectuează o vizită în Republica Moldova în perioada 26–28 mai, agenda fiind axată pe cooperarea în domeniul securității și apărării, anunță într-un comunicat de presă Parlamentul.

Oficialul estonian va avea întrevederi cu președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, împreună cu membrii comisiei. De asemenea, sunt programate discuții cu deputații din Grupul de prietenie cu Estonia, condus de Andrian Cheptonar.

Programul vizitei include și întrevederi cu viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, cu ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, precum și cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Valeriu Mija.

Totodată, oficialul estonian va vizita Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”, unde va avea discuții cu conducerea instituției.

Vizita are loc în contextul consolidării dialogului bilateral și al cooperării dintre Republica Moldova și Estonia în domeniul securității regionale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Oficial estonian, în vizită la Chișinău pentru discuții în domeniul securității apare prima dată în Realitatea.md.