
Maia Sandu îi acordă cetățenia Republicii Moldova lui Traian Băsescu. Președinta a anunțat pe rețelele de socializare că a reușit să „corecteze o nedreptate”.
Președinta a enumerat mai multe merite a lui Băsescu și i-a mulțumit pentru sprijinul acordat Republicii Moldova. Potrivit șefei statului, fostul lider român a susținut cetățenii noștri „cu toată puterea și necondiționat, indiferent de guvernări”.
„Pentru că domnul Băsescu știe câtă luptă s-a dus pe acest pământ pentru a ne păstra identitatea, limba română și pentru a ne rupe de trecutul sovietic ca să mergem înainte – spre un viitor european.
Domnul Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în Republica Moldova. În numele cetățenilor noștri, îi mulțumesc pentru că a contribuit la corectarea unei nedreptăți istorice și a facilitat redobândirea cetățeniei române, a promovat acordarea burselor pentru tinerii noștri și a oferit neîncetat sprijin Republicii Moldova. Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova. Domnule Băsescu, de azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru. Vă așteptăm acasă”, s transmis Maia Sandu.
Totodată, președinta a semnat decretul privind acordarea cetățeniei lui Traian Băsescu.
Anterior, Traian Băsescu a deținut cetățenia Republicii Moldova. În 2017, fostul președinte Igor Dodon i-a retras-o, acuzând liderul român că ar fi obținut-o fraudulos, deoarece ar fi ascuns că era supus urmării penale în România – informa la acea vreme administrația prezidențială.
Articolul Maia Sandu îi acordă cetățenia Republicii Moldova lui Traian Băsescu: „Am reușit să corectăm o nedreptate” apare prima dată în Realitatea.md.