
Președintele american Donald Trump l-a sunat luni, 8 iunie curent, pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, a declarat un responsabil de la Casa Albă, o convorbire care a urmat după lovituri reciproce între Iran și Israel, relatează Agerpres.
Președintele american le-a cerut luni celor două țări să înceteze „imediat” ostilitățile, într-un mesaj pe rețeaua sa Truth Social.
Relația dintre liderii american și israelian s-a tensionat puternic în ultimele săptămâni, Donald Trump mergând până la a-i spune lui Benjamin Netanyahu că este „nebun” într-o recentă discuție telefonică.
Într-un interviu pentru Axios de duminică, președintele american l-a avertizat pe prim-ministrul israelian împotriva oricărei riposte după tirurile cu rachete ale Iranului.
„Îl voi suna pe Bibi imediat pentru a-i spune să nu riposteze. Israelul a avut lovitura lui și Iranul a avut lovitura lui. Nu aveam nevoie de o alta”, a spus Trump.
Benjamin Netanyahu, cu riscul de a-și supăra cel mai mare aliat de pe scena internațională, a dat totuși undă verde unor lovituri.
De la intrarea în vigoare a armistițiului, pe 8 aprilie, este pentru prima dată când Teheranul vizează teritoriul israelian și când Israelul bombardează teritoriul iranian.
Această reluare a ostilităților nu i-a picat bine lui Donald Trump, care promite de multă vreme un acord care să pună capăt definitiv conflictului declanșat pe 28 februarie, foarte nepopular în SUA.
De partea israeliană, prim-ministrul este sub presiune să păstreze o linie intransigentă față de Iran.
Într-un interviu acordat Financial Times, președintele american a spus că liderul israelian ar urma să accepte orice acord negociat de Washington cu Teheranul.
„Nu va avea de ales. Eu sunt cel care decide. Eu sunt cel care decide totul. El nu decide”, a declarat Trump cotidianului economic.
Precizăm că Iranul a lansat duminică seară un nou atac cu rachete și drone asupra Israelului, primul de la armistițiul încheiat în aprilie. Potrivit BBC, Teheranul susține că bombardamentele reprezintă doar începutul unei campanii care va continua „zi și noapte” în următoarele șapte zile.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Confruntarea Israel-Iran: Trump l-a sunat luni pe Netanyahu apare prima dată în Realitatea.md.