Sari la conținut
Prima pagină » Mihai Popșoi a discutat cu noua șefă a diplomației ungare. Ce subiecte au abordat

Mihai Popșoi a discutat cu noua șefă a diplomației ungare. Ce subiecte au abordat

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a discutat la telefon cu omologul său din Ungaria, Anita Orbán. Șeful diplomației moldovenești a felicitat-o cu prilejul preluării mandatului și a invitat-o să efectueze o vizită de lucru în Republica Moldova.

„Am discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, stadiul actual al relațiilor moldo-ungare, precum și despre consolidarea cooperării bilaterale. Apreciem sprijinul oferit de Ungaria în avansarea procesului de aderare a țării noastre. Am convenit să organizăm, în viitorul apropiat, consultări politice interministeriale și o reuniune a Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ungare pentru cooperare economică”, se arată în mesajul lui Popșoi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, ministrul Afacerilor Externe a adăugat că Republica Moldova și Ungaria au relații bune, care trebuie consolidate prin colaborare strânsă, încredere reciprocă și dezvoltarea unor proiecte concrete.

„Mizăm în continuare pe susținerea Ungariei în avansarea parcursului european al țării noastre”, a mai spus Popșoi.

Articolul Mihai Popșoi a discutat cu noua șefă a diplomației ungare. Ce subiecte au abordat apare prima dată în Realitatea.md.