Sari la conținut
Prima pagină » Ormuzul se redeschide: Trump anunță reluarea traficului maritim

Ormuzul se redeschide: Trump anunță reluarea traficului maritim

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat reluarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz.

Într-o postare publicată pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a declarat că navele, multe dintre ele încărcate cu petrol, au început să se deplaseze din nou prin această rută maritimă.

„Navele încep să se deplaseze, multe dintre ele încărcate cu petrol, ieșind din Strâmtoarea Ormuz. Ele se deplasează pe «autostrada» sudică, care este complet sigură, securizată și neafectată. Există și alte rute de navigație!!!”, a transmis Trump.

Anunțul vine în contextul în care prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a declarat că Statele Unite și Iranul au ajuns la un acord în urma unor negocieri intense.

Potrivit oficialului pakistanez, a cărui țară a condus medierea dintre Washington și Teheran, ambele părți au convenit asupra încetării imediate a operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban.

Shehbaz Sharif a anunțat luni dimineață că SUA și Iranul au ajuns la acest acord după negocieri intense, desfășurate cu implicarea Pakistanului în calitate de mediator. Conform informațiilor, acordul urmează să fie semnat vineri în Elveția.

Articolul Ormuzul se redeschide: Trump anunță reluarea traficului maritim apare prima dată în Realitatea.md.