Sari la conținut
Prima pagină » Zelenski: Accelerarea aderării la UE este unul din cele mai puternice răspunsuri la agresiunea Rusiei

Zelenski: Accelerarea aderării la UE este unul din cele mai puternice răspunsuri la agresiunea Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa și-a câștigat dreptul de a accelera parcursul de aderare la Uniunea Europeană, după decizia UE de a deschide primul cluster de negocieri. Mesajul a fost transmis în cadrul unui discurs online adresat participanților la Conferința Interguvernamentală a Uniunii Europene, scrie președinția ucraineană.

Liderul de la Kiev a calificat decizia drept una necesară în actualul context de securitate, subliniind că extinderea Uniunii reprezintă un răspuns clar la agresiunea Rusiei.

„Acestea sunt decizii care trasează o linie clară între Europa și dictatura de la Moscova”, a afirmat Zelenski.

Declarațiile au fost făcute în timp ce Ucraina se confruntă cu un nou val de atacuri rusești. Potrivit președintelui, bombardamentele nocturne au provocat victime, distrugeri și incendii, inclusiv la Lavra Kiev-Pechersk, un important lăcaș de cult.

Zelenski a reiterat că accelerarea negocierilor de aderare, inclusiv deschiderea tuturor celor șase clustere, ar demonstra determinarea Europei în fața escaladării conflictului. În același timp, el a pledat pentru intensificarea sancțiunilor împotriva Rusiei, în cazul în care Moscova continuă să refuze negocierile de pace.

„I-am sugerat lui Putin să ne întâlnim în orice loc unde s-ar putea lua decizii reale pentru a pune capăt războiului. Nu vrea. Am discutat cu SUA și Franța posibilitatea unei întâlniri cu Rusia în marja G7, cu participarea tuturor statelor democratice. Putin nu vrea. Ieri am discutat cu președintele Trump că o astfel de întâlnire ar putea fi organizată în SUA într-un format în care lui Putin i-ar fi mult mai dificil să refuze, cel puțin președintelui Trump. Și vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat șeful statului.

Șeful statului ucrainean a menționat că a propus organizarea unor discuții directe cu liderul rus, inclusiv în marja summitului G7 sau într-un format facilitat de Statele Unite, însă până în prezent aceste inițiative nu au fost acceptate.

Decizia Uniunii Europene de a deschide primul cluster de negocieri, denumit „Fundamentale”, marchează începutul etapelor substanțiale ale procesului de aderare pentru Ucraina și Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Zelenski: Accelerarea aderării la UE este unul din cele mai puternice răspunsuri la agresiunea Rusiei apare prima dată în Realitatea.md.