Sari la conținut
Prima pagină » JD Vance a ajuns în Elveția. Delegațiile SUA și Iran încep „discuțiile tehnice” pentru încheierea unui acord de pace

JD Vance a ajuns în Elveția. Delegațiile SUA și Iran încep „discuțiile tehnice” pentru încheierea unui acord de pace

Delegațiile SUA și Iranului au sosit în Elveția, unde vor începe „discuții tehnice” despre implementarea memorandumului de înțelegere privind acordul de pace în Iran, a confirmat duminică Ministerul Elvețian de Externe, informează antena3.ro.

„Sperăm să înregistrăm progrese în privința acordului nuclear și a încetării focului în Liban”, le-a declarat reporterilor vicepreședintele SUA, JD Vance, care conduce delegația americană și care a ajuns duminică la baza aeriană Emmen, de lângă Lucerna, Elveția.

De asemenea, delegația iraniană a sosit în Elveția încă de sâmbătă seara și e compusă din negociatorul-şef Mohammad Bagher Ghalibaf, care este şi preşedintele Parlamentului, ministrul de externe Abbas Araghchi şi guvernatorul Băncii Centrale iraniene, Abdolnaser Hemmati. Reprezentanții Pakistanului, țară care a acționat ca mediator între cele două țări, se află și ei în Elveția.

Membrii delegațiilor americane și iraniene se vor deplasa la Bürgenstock, în cantonul elvețian Nidwalden, unde vor începe negocierile propriu-zise.

JD Vance era așteptat încă de vineri în Elveția, însă și-a amânat vizita după ce Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz și a acuzat SUA și Israelul de încălcarea armistițiului.

Astfel, Iranul a anunțat sâmbătă că a închis Strâmtoarea Ormuz din cauza atacurilor israeliene din Liban și a avertizat că negocierile cu Statele Unite privind acordul temporar vor avea puține șanse de progres dacă luptele nu încetează. Ca reacție, președintele american, Donald Trump, a amenințat că va impune taxe de tranzit americane în Ormuz dacă nu va fi încheiat un acord final cu Iranul în termen de 60 de zile.

Comandamentul Central al armatei SUA din regiune a anunțat că strâmtoarea Ormuz a rămas, totuși, deschisă.

„Tranzitul în siguranță prin această cale navigabilă a rămas intact azi, în condițiile în care 55 de nave comerciale au tranzitat strâmtoarea și au transportat mari cantități de mărfuri și peste 17 milioane de barili de petrol pentru piețele globale”, a precizat armata americană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul JD Vance a ajuns în Elveția. Delegațiile SUA și Iran încep „discuțiile tehnice” pentru încheierea unui acord de pace apare prima dată în Realitatea.md.