
Procedurile de control al calității în construcții vor deveni mai riguroase, după ce Guvernul a aprobat un set de modificări care vizează verificarea documentației tehnice, activitatea specialiștilor din domeniu și monitorizarea lucrărilor aflate în execuție.
Una dintre principalele schimbări se referă la atestarea specialiștilor din construcții și la verificarea proiectelor tehnice. Autoritățile susțin că noile reguli vor impune standarde profesionale mai stricte și vor crește responsabilitatea în sector.
Totodată, verificarea proiectelor și a rapoartelor de expertiză tehnică va fi realizată în format electronic. Avizele și documentele vor fi înregistrate digital, măsură care, potrivit Guvernului, va reduce riscul de modificare sau substituire a actelor.
O altă noutate este obligativitatea raportării trimestriale a verificărilor efectuate pe șantiere de către diriginții de șantier și responsabilii tehnici. Scopul este consolidarea controlului asupra lucrărilor de construcție și identificarea mai rapidă a eventualelor nereguli.
Modificările aprobate prevăd și facilitarea procedurilor de atestare pentru specialiștii din statele membre ale Uniunii Europene, precum și clarificarea mecanismelor de sancționare în cazul încălcării legislației din domeniu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Controale mai stricte în construcții: Guvernul a aprobat reguli noi pentru verificarea proiectelor și a lucrărilor apare prima dată în Realitatea.md.