Sari la conținut
Prima pagină » Sportivii olimpici vor primi câte 10.000 de dolari de la CIO. Printre beneficiari, și atleți din Republica Moldova

Sportivii olimpici vor primi câte 10.000 de dolari de la CIO. Printre beneficiari, și atleți din Republica Moldova

Comitetul Internațional Olimpic (CIO) va acorda, în premieră, un sprijin financiar direct sportivilor calificați la Jocurile Olimpice. Fiecare atlet care obține calificarea la Jocurile Olimpice de vară sau de iarnă va beneficia de un grant în valoare de 10.000 de dolari.

Decizia a fost aprobată în cadrul programului „Fit for the Future” și marchează o premieră în cei peste 130 de ani de istorie ai mișcării olimpice.

Primii beneficiari ai noii inițiative vor fi participanții la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026. Pentru implementarea programului, CIO a alocat un fond total de 140 de milioane de dolari.

Printre sportivii care vor primi acest sprijin financiar se numără și reprezentanții Republicii Moldova care au participat la ediția din Italia a Jocurilor Olimpice de iarnă: Alina Stremous, Pavel Magazeev, Maxim Makarov, Iulian Luchin și Elizaveta Hlusovici.

Potrivit CIO, măsura are scopul de a susține sportivii în pregătirea și participarea la competițiile olimpice, oferindu-le resurse suplimentare pentru dezvoltarea carierei sportive.

Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în anul 2028, la Los Angeles.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Sportivii olimpici vor primi câte 10.000 de dolari de la CIO. Printre beneficiari, și atleți din Republica Moldova apare prima dată în Realitatea.md.