
„Economia viitorului nu va recompensa risipa, ci eficiența. Iar noi ne dorim ca Republica Moldova să fie printre țările care câștigă această competiție”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, în cadrul Forumului privind Finanțele și Investițiile Verzi Moldova.
Șeful Executivului a participat luni, 29 iunie, la evenimentul dedicat investițiilor verzi și tranziției către o economie sustenabilă, unde a vorbit despre schimbarea modului în care este evaluată o economie modernă. Potrivit lui, în prezent nu mai contează doar cât produce o industrie, ci și cât consumă, cât reciclează și cât de eficient folosește resursele.
„În doar o jumătate de secol, ecologia a trecut de la periferia agendei publice în centrul politicilor economice. Republica Moldova înțelege această realitate. Conferința investițională UE–Moldova, desfășurată acum câteva săptămâni, a arătat că țara noastră inspiră încredere și poate atrage resurse importante pentru modernizare și creștere economică. Pentru noi, economia verde nu este un proiect separat de integrarea europeană. Ea este parte din integrarea europeană”, a declarat prim-ministrul.
În context, premierul a subliniat că în procesul de aderare la Uniunea Europeană de mediu capătă o importanță strategică. Apa curată, aerul curat, gestionarea modernă a deșeurilor, protejarea biodiversității, extinderea suprafețelor împădurite și creșterea rezilienței la schimbările climatice înseamnă, în primul rând, o calitate mai bună a vieții pentru cetățeni.
„Pentru Guvern, investițiile verzi nu sunt doar investiții în mediu, ci investiții în viitorul economiei noastre”, a subliniat prim-ministrul.
Forumul a reunit reprezentanți ai Guvernului, băncilor, mediului de afaceri și partenerilor internaționali, care au discutat despre finanțarea proiectelor verzi și instrumentele necesare pentru dezvoltarea durabilă în Republica Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Premierul Alexandru Munteanu: Tranziția verde este parte a parcursului european al Republicii Moldova apare prima dată în Realitatea.md.