
Transferurile de bani efectuate de moldovenii din străinătate au atins în luna mai 2026 cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată pentru această perioadă a anului, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM), transmite bani.md.
În luna mai, prin intermediul băncilor comerciale au fost transferate 161,07 milioane de dolari, cu 23% sau peste 30 de milioane de dolari mai mult decât în aceeași lună din 2025, când remitențele au însumat 130,96 milioane de dolari.
Totodată, valoarea înregistrată în mai 2026 depășește precedentul record pentru această lună, stabilit în mai 2022, când moldovenii au trimis acasă 152,63 milioane de dolari.
Datele BNM arată că tendința de creștere se menține pe parcursul întregului an. În primele cinci luni ale anului 2026, transferurile de mijloace bănești au totalizat aproximativ 815,2 milioane de dolari, comparativ cu 657,8 milioane de dolari în aceeași perioadă din 2025. Astfel, remitențele au crescut cu aproape 24% într-un singur an.
Luna aprilie 2026 a adus transferuri de 169,91 milioane de dolari, iar în martie acestea au constituit 162,18 milioane de dolari, confirmând nivelul ridicat al sumelor expediate de moldovenii care muncesc peste hotare.
Datele statistice relevă că numărul moldovenilor care muncesc peste hotare se ridică estimativ la un milion, iar migrația zilnică este de circa 80 de persoane.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Banii diasporei curg în Moldova! Transferurile au crescut cu 23% și au atins un nou record apare prima dată în Realitatea.md.