
Alexandru Munteanu ar refuza să mai exercite interimatul, conform NewsMaker. Mandatul ar putea fi preluat de ministrul Economiei Eugeniu Osmochescu, până la numirea unui nou premier.
Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia pe 3 iulie. Ulterior, Maia Sandu a anunțat că funcționarul va exercita interimatul, până la numirea unui nou prim-ministru.
Conform procedurilor, dacă premierul demisionat refuză interimatul, unul dintre membrii cabinetului de miniștri ar urma să preia atribuțiile.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Eugeniu Osmochescu nu a răspuns la mesajele Realitatea, pentru a infirma sau confirma informațiile. Serviciul de presă a Guvernului a transmis că va reveni cu un comentariu, cu referire la subiect.
Administrația prezidențială deocamdată nu a oferit vreun răspuns la întrebările Realitatea, cu referire la subiect. Nici serviciul de presă al PAS nu a oferit până la ora publicării știrii vreo precizare în acest sens.
Deocamdată, în spațiul public se vehiculează despre câteva persoane care ar putea fi desemnate pentru funcția de premier. Prima este actualul ministru al Educației, Dan Perciun, care susține că nu s-ar fi discutat despre eventuala numite a sa.
Cea de-a doua este speakerul Igor Grosu. El a sugerat jurnaliștilor și cetățenilor decizia care se va anunța, fără a confirma sau infirma declarațiile.
Al treilea candidat ar fi deputatul PAS Andrian Băluțel. Funcționarul a sugerat în discuții cu Realitatea că sursele care au scris despre eventuala desemnare a sa ar fi toxice.
În același timp, unele voci vorbesc despre posibila desemnare a omului de afaceri Vasile Tofan. La scurt timp după demisia lui Alexandru Munteanu, el a publicat pe rețelele de socializare o listă de reforme pe care le consideră necesare pentru Republica Moldova.
Articolul Rocadă în Executiv: Presa scrie că Munteanu ar refuza interimatul, iar Osmochescu l-ar prelua. Reacția Guvernului apare prima dată în Realitatea.md.