Sari la conținut
Prima pagină » Fără alegeri la Gaidar! CEC respinge solicitarea de a dizolva consiliul local

Fără alegeri la Gaidar! CEC respinge solicitarea de a dizolva consiliul local

Solicitarea primarului localității Gaidar, Ilia Chiosea, de a dizolva consiliul local, a fost respinsă de Comisia Electorală Centrală (CEC). Oficialul invoca faptul că timp de șase luni aleșii nu au adoptat vreo decizie.

CEC a stabilit că în cadrul ședinței Consiliului sătesc Gaidar din 6 aprilie 2026 au fost adoptate decizii. De asemenea, la ședința de pe 13 decembrie 202,  persoanele vizate în decizia de ridicare a mandatelor au participat efectiv la exercitarea dreptului de vot.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Aceste împrejurări de fapt contrazic susținerile referitoare la absența adoptării deciziilor de către consiliul sătesc în perioada de referință”, au punctat membrii CEC.

Primarul din Gaidar a sesizat CEC pe 2 iunie și a cerut dizolvarea consiliului local, invocând faptul autoritatea nu își poate exercita atribuțiile. Comisia a examinat chestiunea în ședința de pe 7 iulie.

Satul în care consiliul local nu a adoptat nici o decizie timp de jumătate de an. Primarul s-a adresat la CEC

Articolul Fără alegeri la Gaidar! CEC respinge solicitarea de a dizolva consiliul local apare prima dată în Realitatea.md.