
Partidul Nostru nu va participa la consultările convocate de președinta Maia Sandu pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Renato Usatîi.
„Republica Moldova nu mai are nevoie de un Guvern PAS 4.0. Țara are nevoie fie de un Guvern de profesioniști, format cu participarea mai multor partide parlamentare și extraparlamentare, fie de alegeri parlamentare anticipate”, a scris Renato Usatîi.
Liderul Partidului Nostru susține că astfel de consultări au sens doar dacă există o intenție reală de a identifica o soluție pentru țară. În opinia sa, deciziile politice sunt luate înaintea consultărilor oficiale, iar întâlnirile prevăzute de Constituție reprezintă doar o confirmare formală.
Pentru a ilustra această idee, Usatîi compară procesul de consultare cu o nuntă în care toate deciziile sunt deja luate înainte de ceremonia oficială.
Totodată, liderul Partidului Nostru își reiterează convingerea că viitorul prim-ministru va conduce Executivul doar până la începutul anului 2027, motiv pentru care consideră că Republica Moldova ar trebui să se pregătească pentru alegeri parlamentare anticipate.
Consultările inițiate de președinta Maia Sandu încep vineri, 10 iulie, și au drept scop desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, în vederea formării unui nou Guvern.
Până în prezent, au anunțat că nu vor participa la consultările de la Președinție și Mișcarea Alternativa Națională (MAN), precum și liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Renato Usatîi: Partidul Nostru nu va participa la consultările de la Președinție. „Aceeași nuntă politică” apare prima dată în Realitatea.md.