
Romii din mai multe regiuni ale Republicii Moldova s-au adunat la priveghiul baronului Artur Cerari, în ajunul înmormântării acestuia. Sute de persoane au venit să-i aducă un ultim omagiu liderului comunității rome din țara noastră.
Imagini de la ceremonie surprind oameni veniți să-și ia rămas bun de la Artur Cerari și să transmită mesaje de susținere familiei îndoliate.
Artur Cerari, cunoscut ca lider al comunității rome din municipiul Soroca, a decedat sâmbătă, 4 iulie, la vârsta de 65 de ani. Acesta a suferit un infarct, pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi, au declarat apropiații familiei pentru Realitatea.
Asociația obștească dedicată promovării comunității rome din Moldova Bare-Rom a anunțat că ceremonia de înmormântare a Baronului Romilor, Artur Cerari, va avea loc în data de 18 iulie, la Soroca.
[bzplayer mp4=” https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/priveghi-baron-soroca.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Doliu în comunitatea romă: Artur Cerari, baronul romilor de la Soroca, a decedat
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Comunitatea romă își ia rămas bun de la Artur Cerari. Imagini de la priveghi apare prima dată în Realitatea.md.