Sari la conținut
Prima pagină » Evoluție pozitivă pentru pacientul supus primului transplant de cord din Iași

Evoluție pozitivă pentru pacientul supus primului transplant de cord din Iași

Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare ‘Prof. Dr. George I.M. Georgescu’ Iași, prof.univ.dr Grigore Tinică, a declarat că pacientul căruia i-a fost transplantată o inimă prelevată de la un donator aflat în moarte cerebrală are o evoluție favorabilă, transmite Agerpres.ro.

Pacientul, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Vaslui, este beneficiarul primului transplant de cord realizat la Iași și în regiunea Moldovei, intervenția fiind efectuată în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare de o echipă condusă de profesorii Grigore Tinică și Horațiu Moldovan, ultimul fiind șeful Centrului de Transplant Cardiac de la Spitalul Floreasca din București.

‘Evoluția postoperatorie este lentă, dar progresivă. Pacientul s-a trezit. În această dimineață am vorbit cu el. A fost un mare noroc pentru el, dar și un mare curaj din partea echipei chirurgicale să înceapă cu un asemenea caz’, a declarat, pentru AGERPRES, prof.univ.dr. Grigore Tinică.

Potrivit acestuia, particularitatea intervenției chirurgicale a fost dată de gravitatea stării pacientului, cazul fiind încadrat în categoria operațiilor de salvare de vieți.

‘Pacientul că era un primitor la limită, noi îi numim Life Saving Operation. Alternativa aici nu exista’, a precizat prof.univ.dr. Grigore Tinică.

O altă particularitate a fost faptul că donatorul a fost pluriorgan, acestuia fiindu-i prelevați și ambii plămâni pentru transplant.

‘Înseamnă că din punct de vedere chirurgical existau o serie de provocări: unde câștigă plămânul pierde cordul, iar unde câștigă cordul pierde plămânul. Medicii care au prelevat plămânii au venit din Italia cu un dispozitiv special pentru menținerea acestora în viață și au avut nevoie de mai mult țesut pentru partea de transplant pulmonar’, a explicat prof. univ. dr. Grigore Tinică.

În ciuda complexității cazului, intervenția s-a desfășurat în condiții foarte bune, iar rezultatul este unul încurajator.

‘Rezultatul a fost foarte bun având în vedere că pacientul era în șoc cardiogen și cu o stare preoperatorie precară’, a mai spus prof.univ.dr. Grigore Tinică.

La rândul său, prof.univ.dr. Cristian Stătescu, medic primar cardiolog, a explicat, pentru AGERPRES, că pacientul suferea de o insuficiență cardiacă severă, iar toate opțiunile terapeutice fuseseră epuizate.

‘Este vorba despre un pacient tânăr, de 44 de ani, cu insuficiență cardiacă severă, refractară, la care resursele terapeutice ajunseseră la final. Nu mai aveam ce să facem nici din punct de vedere medicamentos, nici intervențional. Beneficia deja de un defibrilator implantat într-o etapă anterioară, iar acum a ajuns într-o furtună aritmică. Am reușit să stabilizăm situația, însă, fără acest transplant, cel mai probabil nu ar mai fi plecat din spital’, a precizat prof.univ.dr. Cristian Stătescu.

Acesta a subliniat că succesul intervenției este rezultatul muncii unei echipe multidisciplinare.

‘Asta înseamnă echipă. Avem o echipă cu totul deosebită, de la cardiologii care au urmărit și au pregătit pacientul de-a lungul timpului, până la chirurgii care au realizat prelevarea și implantul cordului, dar și la echipele de anestezie și terapie intensivă, care au avut un rol esențial înainte și după intervenție’, a spus prof.univ.dr. Cristian Stătescu.

Potrivit acestuia, provocările continuă și după operație, prin monitorizarea atentă a pacientului, administrarea tratamentului imunosupresor și prevenirea complicațiilor, precum infecțiile sau respingerea organului transplantat.

‘În acest moment, cu emoție, pot spune că sunt foarte mulțumit. Pacientul este bine, trăiește, evoluția lui este foarte bună până acum și îmi doresc, și cred, că va avea o recuperare favorabilă’, a declarat prof.univ.dr. Cristian Stătescu.

Reamintim că în cursul zilei de sâmbătă la Iași familiile a două persoane aflate în moarte cerebrală, în vârstă de 28 și 34 de ani, au fost de acord cu donarea de organe. În urma acordului primit din partea ambelor familii, medici din Iași și din străinătate au efectuat prelevări de cord, ficat, țesut os-tendon, cornee, rinichi.

La institutul de Boli Cardiovasculare s-a făcut transplantul de cord, intervenția fiind o premieră pentru zona Moldovei.

La Spitalul ‘Dr.C.I.Parhon’ Iași au fost chemate 14 persoane din județele Moldovei pentru a stabili compatibilitățile. S-au făcut patru transplanturi renale. Trei din beneficiari sunt din Iași, cel de-al patrulea este din Botoșani. Unul dintre pacienți se află la al doilea transplant, al doilea era dializat din 2024, un altul era dializat de 11 ani. Al patrulea beneficiar era dializat de 7 ani.

După prelevare, un ficat a fost transportat la București, celălalt la Spitalul ‘Sf.Spiridon’ din Iași unei persoane care avea ciroză hepatică în stadiu avansat.

Plămânii au fost transplantați în străinătate prin programul Eurotransplant, pentru că în țară nu a fost găsită persoană compatibilă. Urmează ca în cursul acestei săptămâni să fie făcute și transplanturile de cornee.

Articolul Evoluție pozitivă pentru pacientul supus primului transplant de cord din Iași apare prima dată în Realitatea.md.