
Ziua decisivă pentru viitorul Guvern: vineri, 17 iulie, Vasile Tofan ar putea anunța componența noii echipe de miniștri. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, potrivit căruia candidatul la funcția de prim-ministru urmează să ia o decizie finală în următoarele zile.
Potrivit lui Bolea, ultima discuție cu Tofan a avut loc joi, iar o nouă întrevedere este programată pentru vineri, când se așteaptă și anunțul oficial privind componența echipei guvernamentale.
„Eu am avut ieri la orele 16.45 o întâlnire cu candidatul la funcția de prim-ministru, cu domnul Tofan. Urmează să ia o decizie, urmează să ne mai întâlnim și vineri pentru ca să aflăm decizia finală a domnului candidat, domnului Tofan”, a declarat Bolea.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Declarația vine în contextul în care sâmbătă Vasile Tofan a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru. Atunci, Tofan a spus că vom vedea fețe noi în echipa guvernamentală.
Articolul Ziua X pentru noul Guvern. Când ar putea anunța Vasile Tofan componența echipei apare prima dată în Realitatea.md.