Sari la conținut
Prima pagină » Cum recunoaștem dificultățile de vorbire la copii și de ce este important să intervenim la timp

Cum recunoaștem dificultățile de vorbire la copii și de ce este important să intervenim la timp

Mulți părinți aleg să mai aștepte atunci când observă că micuțul lor vorbește mai greu, punând dificultățile pe seama vârstei și sperând că acestea vor dispărea de la sine. Logopedul Academiei FasTracKids, Tatiana Volcov, spune însă că există anumite semne care ar trebui să îi determine pe părinți să ceară ajutorul unui specialist. Potrivit acesteia, fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, dar anumite etape ale limbajului nu trebuie trecute cu vederea.

 

[bzplayer youtube=”https://www.youtube.com/watch?v=q3yLjbAkET0″ muted=”false”]

„Fiecare copil își are ritmul său de dezvoltare. Însă sunt anumite semne la care părinții ar trebui să fie întotdeauna atenți pentru a înlătura eventuale tulburări de limbaj sau probleme de comunicare ale copilului”, a explicat Tatiana Volcov.

Specialista spune că primele semnale pot apărea încă din primele luni de viață. Dacă la trei luni copilul nu gângurește, acesta poate fi un motiv de îngrijorare. La 12 luni, copilul ar trebui să spună cuvinte simple precum „mama” sau „tata”, iar la 18 luni să aibă deja un vocabular de aproximativ 10 cuvinte.

„Dacă la doi ani copilul nu își cunoaște părțile corpului, nu înțelege comenzile simple sau nu poate spune propoziții precum «mama vino» sau «dă-mi apă», este un semnal de alarmă”, a menționat logopedul.

Un moment important este vârsta de 3-4 ani. Potrivit Tatianei Volcov, dacă vorbirea copilului nu este înțeleasă nici de familie, nici de cei din jur, este recomandată o consultație la logoped. Specialista atrage atenția și asupra bâlbâielii, pe care părinții nu ar trebui să o trateze ca pe o glumă.

„Nu trebuie să ne amuzăm de vorbirea copilului, pentru că el se dezvoltă prin imitație. Dacă vede că adultul îi imită vorbirea incorectă sau îl încurajează să vorbească astfel, copilul crede că așa este corect”, a spus Tatiana Volcov.

Aceasta recomandă părinților să folosească formele corecte ale cuvintelor și să evite diminutivele deformate.

„Nu spunem „apușoară”, „supiță”, „guriță”. Folosim cuvintele corect, pentru că copilul așa le va memora și așa le va utiliza”, a explicat logopedul.

Potrivit Tatianei Volcov, prima evaluare logopedică este recomandată în jurul vârstei de 3 ani și jumătate, chiar dacă părinții nu observă probleme evidente.Cea mai frecventă greșeală a părinților este, spune ea, amânarea.

„Așteptarea aceasta poate să ne joace feste. În copilărie, tulburările de vorbire se corectează foarte repede și calitativ. Cu cât mai mult așteptăm, cu atât perioada de recuperare va fi mai mare, iar corectarea va fi mai dificilă”, a precizat specialista.

Logopedul spune că dificultățile de vorbire pot influența și adaptarea copilului la școală, dar și încrederea în propria persoană.

„Un copil care merge la școală cu un vocabular slab dezvoltat va întâmpina dificultăți la citire, pentru că dacă nu înțelege cuvintele, nu va înțelege nici ceea ce citește”, a explicat Tatiana Volcov.

De asemenea, potrivit specialistei, o altă cauză care contribuie la întârzierea dezvoltării limbajului este timpul petrecut în fața ecranelor.

„Un copil când se află în fața ecranului nu interacționează. El doar ascultă și privește. Își formează un vocabular pasiv, dar pentru dezvoltarea vorbirii avem nevoie de comunicare”, a explicat Tatiana Volcov.

Pentru dezvoltarea limbajului, specialista recomandă părinților să pună accent pe jocuri și activități care dezvoltă motricitatea.

„Un corp sănătos, o musculatură puternică reprezintă baza unei vorbiri corecte. Copilul trebuie să alerge, să sară, să meargă pe bicicletă, să se joace cu mingea”, a menționat aceasta.

Totodată, logopedul recomandă dezvoltarea motricității fine prin activități simple precum decupatul, sortarea obiectelor sau răsfoirea cărților.

Tatiana Volcov atrage atenția și asupra alimentației copiilor.

„Copilul trebuie să mestece alimente mai tari, să roadă un morcov, un măr. Mâncarea tare dezvoltă musculatura, iar o musculatură puternică contribuie la o vorbire clară și frumoasă”, a spus aceasta.

Logopedul îi îndeamnă pe părinți să nu se teamă de prima consultație, explicând că ședințele sunt realizate prin joc.

„Mulți copii cred că logopedul este medic și că face injecții. După ce facem cunoștință, logopedul devine prietenul copilului. Noi ne jucăm, învățăm și exersăm…Este foarte bine dacă verificăm și nu este o problemă. Dar atunci când pierdem timp prețios așteptând, pot exista cazuri în care recuperarea devine mai dificilă”, a subliniat Tatiana Volcov

P.

 

 

Articolul Cum recunoaștem dificultățile de vorbire la copii și de ce este important să intervenim la timp apare prima dată în Realitatea.md.