
Șapte locomotive și 41 de vagoane de călători vor fi scoase la licitație de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” la sfârșitul acestei luni. Compania va vinde și 90 de boghiuri feroviare, considerate printre cele mai valoroase categorii de fier vechi.
Prima licitație va avea loc pe 28 iulie, începând cu ora 09:00, și va fi organizată cu reducere. Vor fi scoase la vânzare șapte locomotive de model 3ТЭ10М, fiecare fiind expusă într-un lot separat.
A doua zi, pe 29 iulie, tot de la ora 09:00, CFM va organiza o licitație „cu strigare”. În cadrul acesteia vor fi comercializate 41 de vagoane de călători, inclusiv sistemele de frânare și de prindere, însă fără cărucioare, fiecare vagon fiind scos la vânzare într-un lot separat.
Tot atunci vor fi scoase la licitație și 90 de boghiuri – ansambluri formate din câte o pereche de osii cu roți. Acestea vor fi împărțite în 45 de loturi, fiecare conținând câte două boghiuri. Potrivit CFM, acestea reprezintă una dintre cele mai valoroase categorii de fier vechi șisunt acceptate similar claselor 3A și 5A.
Licitațiile se vor desfășura la sediul întreprinderii, pe strada Vlaicu Pârcălab 48, sala nr. 51. Persoanele interesate pot consulta regulamentul și documentele aferente bunurilor scoase la vânzare pe pagina oficială a CFM sau pot solicita informații suplimentare direct de la întreprindere.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul CFM scoate la vânzare locomotive și zeci de vagoane. Licitațiile sunt programate la sfârșitul lunii iulie apare prima dată în Realitatea.md.