
Amenzi de peste 11 mii de lei au fost aplicate de inspectorii de mediu în urma controalelor desfășurate în perioada 18–19 iulie în raioanele de est ale Republicii Moldova, pentru încălcarea regulilor de pescuit și a legislației de mediu.
În urma verificărilor, inspectorii au întocmit 14 procese-verbale contravenționale și au aplicat sancțiuni în valoare totală de 11.000 de lei. Totodată, pentru prejudiciile cauzate resurselor biologice acvatice au fost calculate și înaintate spre recuperare despăgubiri de peste 13.000 de lei.
Printre cele mai frecvente încălcări depistate se numără pescuitul pe timp de noapte și capturarea exemplarelor de pești care nu ating dimensiunile minime admise de legislație. Potrivit inspectorilor de mediu, astfel de practici afectează regenerarea naturală a speciilor acvatice și contribuie la diminuarea fondului piscicol.
Acțiunile au fost efectuate de Direcția Control Resurse Cinegetice și Piscicole din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, având drept scop protejarea resurselor piscicole și prevenirea faptelor ilegale pe sectorul râului Nistru.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului le reamintește pescarilor că respectarea regulilor de pescuit este esențială pentru conservarea resurselor acvatice. Autoritățile anunță că acțiunile de control și monitorizare vor continua și în perioada următoare.




Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Amenzi de peste 11 mii de lei pentru încălcarea regulilor de pescuit pe Nistru apare prima dată în Realitatea.md.