
Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta susține că va discuta direct cu oamenii de afaceri și intenționează să îi contacteze personal, inclusiv telefonic, în fiecare săptămână.
„Vorbesc limba antreprenorilor. Am lucrat în sectorul real, în business, în investiții, în mai multe roluri, de peste 20 de ani”, a declarat Tofan de la tribuna Parlamentului, unde a venit să ceară votul de încredere al Legisltivului.
Potrivit acestuia, statul trebuie să recâștige optimismul antreprenorilor care deja au investit în Moldova și să identifice problemele care blochează dezvoltarea afacerilor.
„Mă voi întâlni în fiecare zi cu cât mai mulți antreprenori, să le aud problemele, să înțeleg blocajele. Și le recunosc, pentru început, inclusiv în regim manual, să ne ocupăm cu deblocarea lucrurilor”, a spus premierul desemnat.
Tofan a precizat că prioritatea inițială trebuie să fie sprijinirea capitalului local, dar și atragerea investitorilor străini: „Nu este destul să contăm doar pe capital local, trebuie să aducem noi investitori. Într-adevăr, vorbesc limba acestor investitori”.
Premierul desemnat a mai anunțat că își propune să aloce săptămânal timp pentru a contacta direct companiile.
„Am de gând, în fiecare săptămână, să aloc o bună porțiune de timp pentru a suna întreprinderi. Uite, atât de simplu. Să iau telefonul și să-i sun”, a declarat Tofan.
El consideră că implicarea directă a prim-ministrului poate deschide noi oportunități pentru investiții.
„Când sună prim-ministrul unei țări, oamenii îi răspund la telefon. Respectă rolul, respectă țara. Vreau să fiu un deschizător de porți și să ajut în proiecte concrete să-i atragem, să-i interesăm”, a explicat Vasile Tofan.
Potrivit acestuia, investitorii sunt interesați în primul rând de rezultate economice și randament, nu doar de motive patriotice: „Investitorii sunt interesați în randament. Ei nu caută patriotism”, a conchis premierul desemnat.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/tofan-suna.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Articolul Tofan promite că va suna săptămânal întreprinderile din Moldova:” Uite, atât de simplu. Voi lua telefonul și voi suna” apare prima dată în Realitatea.md.