
Salariul minim pentru anul 2027 nu a fost încă stabilit, iar Guvernul urmează să înceapă negocierile cu sindicatele și patronatele în toamnă. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, spune că obiectivul autorităților este creșterea treptată și predictibilă a salariului minim până la 10.000 de lei până în anul 2030.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/video5404702586618026754.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
„Nu suntem încă în situația în care avem o decizie cu privire la salariul minim pentru anul viitor, dar vom începe negocierile în toamnă împreună cu sindicatele și patronatele pe acest subiect”, a declarat Plugaru după ședința Guvernului din 22 iulie.
Potrivit ministrei, majorarea salariului minim ar urma să fie făcută gradual, astfel încât până în 2030 salariul minim să ajungă la 10.000 de lei. Întrebată dacă această creștere ar putea fi anulată de majorarea prețurilor și a inflației, Natalia Plugaru a spus că obiectivul Guvernului este ca salariul minim să rămână un reper real pentru angajați.
„Ne propunem ca salariul minim să fie orientativ. Este un salariu minim garantat…Noi ne dorim în Republica Moldova să oferim salarii competitive pentru oamenii care muncesc, care să răspundă atât nevoilor de pe piața muncii, cât și prețurilor”, a spus ministra.
Precizăm că, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a solicitat stabilirea din timp a salariului minim pentru anul 2027 și a propus majorarea acestuia până la aproximativ 8.700 de lei.
În prezent, salariul minim brut pe țară este de 6.300 de lei lunar. Această sumă a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2026 și este valabilă pentru un program complet de lucru de 169 de ore pe lună, ceea ce reprezintă 37,27 lei pe oră.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Salariul minim pentru anul viitor: Când va fi stabilit și ce spune ministra Muncii apare prima dată în Realitatea.md.