
Două tramvaie s-au ciocnit, miercuri dimineață, provocând deraierea ambelor garnituri, în orașul olandez Rotterdam. În urma accidentului, 15 persoane au fost rănite. Imagini video apărute pe rețelele sociale surprind momentul impactului.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Ln-Td2tycZ65k1qY.mp4″ muted=”false”]
Regiunea de Siguranță Rotterdam-Rijnmond a transmis că incidentul a avut loc în jurul orei 11:10, pe celebrul pod Erasmus, care a fost închis ulterior traficului, transmite antena3.ro.
La fața locului au intervenit pompieri, paramedici și polițiști, precum și un elicopter medical. Șapte persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri, iar una dintre ele este grav rănită, au precizat autoritățile. Celelalte persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Cauza accidentului este în curs de investigare.
Imagini video distribuite pe rețelele sociale arată momentul impactului dintre cele două tramvaie. În filmare se vede cum un tramvai lovește în plin o garnitură staționată.
Într-un comunicat publicat pe site-ul său, compania de transport RET, care operează tramvaiele din Rotterdam, a transmis: „
Am văzut imaginile și suntem profund șocați. Gândurile noastre sunt alături de victime și de pasagerii care se aflau la bord”.
„Toată atenția noastră este îndreptată către victime, personalul implicat și pasageri”, a mai transmis compania, adăugând că va face „tot ce putem pentru a stabili cum s-a putut întâmpla acest lucru”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Moment terifiant surprins pe cameră: două tramvaie s-au ciocnit în Rotterdam; 15 răniți apare prima dată în Realitatea.md.