Sari la conținut
Prima pagină » 20 de școli din Moldova vor fi renovate: BEI va acorda țării noastre un împrumut de 40 de milioane de euro

20 de școli din Moldova vor fi renovate: BEI va acorda țării noastre un împrumut de 40 de milioane de euro

20 de școli din întreaga țară vor fi renovate cu sprijinul Băncii Europene de Investiții. În acest sens, BEI va acorda Republicii Moldova un împrumut în valoare de 40 de milioane de euro pentru modernizarea și reconstrucția acestora.

Parlamentul a ratificat Contractul de finanțare din Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții  pentru realizarea proiectului „Reabilitarea și modernizarea școlilor din Moldova”. Totodată, instituțiile de învățământ fac parte din rețeaua celor 90 de școli-model selectate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru a fi transformate în centre educaționale regionale moderne.

„Investițiile vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de studiu și a infrastructurii școlare, precum și la crearea unui mediu educațional mai sigur, mai accesibil și adaptat nevoilor elevilor și cadrelor didactice. Lucrările de reabilitare vor include termoizolarea clădirilor, eficientizarea sistemelor de încălzire, ventilare și iluminat, modernizarea sistemelor de securitate la incendiu, integrarea soluțiilor de energie regenerabilă și îmbunătățirea accesibilității. Totodată, vor fi renovate sălile de clasă, modernizate laboratoarele și dezvoltată infrastructura digitală a instituțiilor.

Pe lângă împrumutul acordat de BEI, proiectul va beneficia de un grant de 2 milioane de euro prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate (NIP), precum și de o cofinanțare de opt milioane de euro din partea Republicii Moldova prin Mecanismul de Reformă și Creștere susținut de Uniunea Europeană. Astfel, valoarea totală a investițiilor va ajunge la 50 milioane de euro”, se arată în comunicatul emis de Parlament.

De asemenea, proiectul de lege prevede unor facilități fiscale și vamale pentru bunurile și serviciile destinate implementării proiectului, inclusiv scutirea de TVA, taxe vamale și alte taxe aferente importului sau livrării acestora. Modul de aplicare a acestor facilități va fi stabilit de Guvern.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Implementarea proiectului va începe în 2027, iar Ministerul Educației și Cercetării va coordona implementarea acestuia.

Articolul 20 de școli din Moldova vor fi renovate: BEI va acorda țării noastre un împrumut de 40 de milioane de euro apare prima dată în Realitatea.md.