
În aproximativ 2.500 de blocuri de locuințe din Chișinău vor fi efectuate lucrări de deratizare și dezinsecție până în luna octombrie. Anunțul a fost făcut de Primăria Municipiului Chișinău, prin intermediul Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare (DGLCA), care a dat startul campaniei de combatere a rozătoarelor și insectelor dăunătoare în subsolurile blocurilor locative.
Potrivit autorităților municipale, acțiunea are drept scop asigurarea unui mediu sanitar corespunzător și prevenirea infestărilor. În această perioadă, fiecare subsol inclus în program va fi supus tratamentelor specifice de cel puțin două ori.
Lucrările de dezinsecție presupun pulverizarea produselor biocide autorizate în subsoluri și în spațiile destinate colectării deșeurilor menajere. Totodată, în cadrul procesului de deratizare vor fi amplasate momeli rodenticide în locuri special amenajate și protejate.
Reprezentanții DGLCA recomandă locatarilor să mențină curățenia în spațiile comune, să elimine sursele de umiditate și să gestioneze corespunzător deșeurile, pentru a reduce riscul reapariției dăunătorilor.
Persoanele care doresc să afle dacă blocul în care locuiesc este inclus în programul de tratamente sau care vor să solicite o intervenție se pot adresa Direcției Generale Locativ-Comunale și Amenajare sau pot transmite o cerere la adresa electronică a instituției.



Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Campanie amplă în capitală: subsolurile a mii de blocuri, tratate împotriva dăunătorilor apare prima dată în Realitatea.md.