
Republica Moldova va începe negocierile cu Regatul Suediei și Republica Kazahstan pentru încheierea unor acorduri privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Comisia parlamentară pentru politică externă a avizat inițierea negocierilor cu cele două state.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, noile acorduri vor crea un cadru juridic mai clar pentru investitori și vor contribui la consolidarea relațiilor economice dintre Republica Moldova, Suedia și Kazahstan.
Autoritățile susțin că documentele vor încuraja investițiile în sectoarele prioritare ale economiei, vor sprijini crearea de noi locuri de muncă și vor facilita accesul la tehnologii moderne. De asemenea, acestea ar urma să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri și a sectorului turistic.
Scopul acordurilor este atragerea unui număr mai mare de investiții străine și locale, prin oferirea unui cadru legal care să protejeze investitorii și să stimuleze dezvoltarea afacerilor.
În prezent, Republica Moldova are încheiate aproximativ 43 de acorduri privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, dintre care 20 sunt cu state membre ale Uniunii Europene.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Noi negocieri pentru investiții: Republica Moldova vrea acorduri cu Suedia și Kazahstan apare prima dată în Realitatea.md.