
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controale în privința a doi consilieri din cadrul Cabinetului primarului general al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Este vorba despre Andrian Belostecinic și Iurie Crivorucica, vizați în două proceduri distincte privind respectarea legislației în domeniul integrității.
În cazul lui Andrian Belostecinic, inspectorii ANI au dispus inițierea controlului privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, în urma unei sesizări înregistrate pe 9 iulie 2026. Potrivit documentului emis de ANI, sesizarea invocă suspiciuni privind existența unui posibil conflict de interese derivat din relațiile dintre subdiviziuni ale Primăriei municipiului Chișinău și societăți comerciale asociate membrilor familiei consilierului.
În cadrul verificării prealabile, inspectorul de integritate i-a solicitat lui Belostecinic explicații și acte justificative.
În paralel, ANI a inițiat un control și în privința lui Iurie Crivorucica, consilier în cadrul Cabinetului primarului general, de această dată privind respectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. Sesizarea vizează mai multe achiziții de bunuri imobile și mobile declarate în ultimii ani, inclusiv apartamente, spații și un automobil, inspectorul de integritate urmând să verifice dacă veniturile declarate justifică aceste modificări patrimoniale.
Potrivit ANI, în urma confruntării declarațiilor de avere cu informațiile din registrele de stat și cu explicațiile prezentate de consilier, s-a conturat aparența unei posibile încălcări a regimului juridic al declarării averii și intereselor personale. În cadrul controlului vor fi analizate în detaliu sursele de venit, fluxurile financiare, cheltuielile efective și proveniența economiilor declarate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Doi oameni din echipa lui Ion Ceban, în vizorul ANI. Au fost inițiate controale oficiale apare prima dată în Realitatea.md.