
Al doilea contingent de pompieri al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), specializat în combaterea terestră a incendiilor forestiere, a plecat astăzi, 30 iulie, în Grecia, unde va participa la misiuni de intervenție împotriva incendiilor de pădure.
Contingentul este format din 24 de pompieri și îl va înlocui pe primul grup de angajați ai IGSU, care și-a desfășurat activitatea în Republica Elenă în perioada 14 iulie – 1 august 2026.
„Pe durata misiunii, primul contingent a intervenit la lichidarea a trei incendii de pădure și vegetație, acordând sprijin autorităților elene în gestionarea situațiilor de urgență generate de incendiile forestiere. Programul de pre-poziționare are drept scop reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor forestiere, prin desfășurarea misiunilor de monitorizare, patrulare și intervenție operativă, precum și consolidarea interoperabilității și a cooperării dintre echipele de intervenție din statele participante”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În 2026, echipa specializată în combaterea terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU participă pentru a patra oară la misiunile de sprijin desfășurate în Republica Elenă și pentru a treia oară în calitate de membru cu drepturi depline al Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Articolul Al doilea contingent de pompieri moldoveni a plecat în Grecia pentru a combate incendiile forestiere apare prima dată în Realitatea.md.