
Igor Grosu a fost rugat să își acorde o notă, pentru activitatea din actuala sesiune parlamentară. Provocarea a venit din partea jurnaliștilor.
Președintele Parlamentului a spus că „încearcă să facă lucrurile organizate”. El a mai menționat că multe lucruri depind de coordonarea agendei cu Executivul.
„Încerc să fac lucrurile cât mai organizate, mai fluidizate. Țin legătura, foarte mult la cooperarea cu Guvernul, pentru că de acolo trebuie să parvină marea majoritate a proiectelor. Și dacă ne aliniem, ne coordonăm agenda, atunci lucrurile merg mai bine”, a spus speakerul.
Pe 30 iulie, Legislativul își încheie sesiunea plenară de vară. Deputații urmează să se reunească, totuși, la o sesiune extraordinare, în perioada 24-25 august.
Articolul VIDEO „Încerc să fac lucrurile cât mai organizate”. Nota pe care și-o acordă Igor Grosu pentru această sesiune plenară apare prima dată în Realitatea.md.