Sari la conținut
Prima pagină » Incendiul de pe strada Uzinelor, lichidat după mai multe ore de intervenție: Circa 2.750 de metri pătrați, afectați

Incendiul de pe strada Uzinelor, lichidat după mai multe ore de intervenție: Circa 2.750 de metri pătrați, afectați

Incendiul puternic izbucnit joi, 30 iulie, pe strada Uzinelor 90/E din Chișinău a fost stins de pompieri după mai multe ore de intervenție. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în dimineața zilei de astăzi, 31 iulie, la ora 07:32, a fost anunțată lichidarea completă a tuturor focarelor de ardere.

„Pe parcursul nopții, la fața locului a fost antrenat un echipaj de pompieri, care a efectuat lucrări de demontare și spălare a construcțiilor afectate, lucrări de monitorizare, securizare și lichidare a focarelor mici”, transmite instituția.

Flăcările au mistuit trei încăperi ale depozitului, cu o suprafață totală de aproximativ 2.750 de metri pătrați, în interiorul cărora se aflau materiale de construcții, echipamente, utilaje de producție și alte bunuri materiale. Specialiștii continuă cercetările la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele producerii incendiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că flăcările au izbucnit astăzi dimineața, 30 iulie, la un depozit de materiale de construcții de pe strada Uzinelor 90/E din Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:31, iar la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de salvatori și pompieri.

Totodată, joi, 30 iulie, pompierii au localizat incendiul la ora 10:00.

Incendiu de proporții la un depozit de material de construcții din Chișinău. Pompierii intervin cu efective sporite

 

Articolul Incendiul de pe strada Uzinelor, lichidat după mai multe ore de intervenție: Circa 2.750 de metri pătrați, afectați apare prima dată în Realitatea.md.