
O explozie produsă la racordul unei butelii, într-un apartament de pe strada Cișmelei din Constanța, România, a mobilizat vineri, 31 iulie, mai multe echipaje de intervenție. În locuință se aflau doi adulți și trei copii. În urma deflagrației, un bărbat a suferit arsuri de gradul I, scrie adevărul.ro.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, explozia nu a fost urmată de incendiu.
La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și SMURD, fiind mobilizate două ambulanțe SAJ și o ambulanță SMURD de tip B.
Potrivit ISU Dobrogea, în apartament se aflau un bărbat de 44 de ani, o femeie de 37 de ani și trei copii cu vârste de 2 luni, 5 ani și 7 ani.
„A rezultat o singura victima, bărbat 44 de ani (cu arsuri de gradul I la un membrul inferior drept)”, a precizat ISU Dobrogea.
Toate cele cinci persoane urmează însă să fie transportate la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale.
Cauzele producerii exploziei urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
Amintim că, luna trecută, un copil de cinci ani, o femeie de 43 de ani și un bărbat de 51 de ani, toți din comuna Filipeni, județul Bacău, au fost transportați de urgență la spital, după ce o butelie a explodat în urma unei acumulări de gaze.
În aprilie, o altă explozie, provocată de o butelie neînchisă corespunzător, a avut loc într-un bloc din orașul Târgu Bujor, județul Galați. Trei persoane au fost rănite și duse la spital.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Explozie într-un apartament din Constanța. Cinci persoane, printre care și trei copii, se aflau în interior apare prima dată în Realitatea.md.