Sari la conținut
Prima pagină » Intersecție periculoasă din Anenii Noi, reamenajată într-un sens giratoriu: Cât au costat lucrările

Intersecție periculoasă din Anenii Noi, reamenajată într-un sens giratoriu: Cât au costat lucrările

Intersecția dintre drumul național R2 Chișinău–Bender–Tiraspol–M5, drumul regional G108 și strada Concilierii Naționale din orașul Anenii Noi a fost reamenajată într-un sens giratoriu. Sectorul era inclus de mai mulți ani în lista „Punctelor Negre” ale rețelei de drumuri naționale, din cauza riscului ridicat de accidente.

Noul sens giratoriu are scopul de a reduce viteza de circulație, de a elimina conflictele dintre mașini și de a crește siguranța pentru șoferi, pietoni și ceilalți participanți la trafic. Valoarea lucrărilor se ridică la 2,78 milioane de lei.

Proiectul a inclus construcția sensului giratoriu, amenajarea insulei centrale și a insulelor de dirijare, instalarea iluminatului stradal, montarea indicatoarelor și aplicarea marcajelor rutiere.

Totodată, au fost construite o trecere pentru pietoni, două stații pentru transport public și un trotuar cu o lungime de 170 de metri.

„După 30 de ani de așteptări și solicitări, astăzi avem, în sfârșit, un rezultat concret. Un punct cu risc major de accidente a fost transformat într-o intersecție modernă, care reduce viteza de circulație și face traficul mai sigur pentru toți participanții”, a declarat ministrul și Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Intersecție periculoasă din Anenii Noi, reamenajată într-un sens giratoriu: Cât au costat lucrările apare prima dată în Realitatea.md.