Sari la conținut
Prima pagină » Chimioterapia ajunge în spitalele din Anenii Noi și Soroca: Pacienții nu vor mai fi nevoiți să meargă la Chișinău

Chimioterapia ajunge în spitalele din Anenii Noi și Soroca: Pacienții nu vor mai fi nevoiți să meargă la Chișinău

Pacienții oncologici eligibili din raioanele Anenii Noi și Soroca pot beneficia, începând cu 3 august, de tratament prin chimioterapie în spitalele raionale. Măsura le oferă acces la servicii medicale mai aproape de casă și reduce necesitatea deplasărilor la Chișinău.

Schema de tratament și indicația pentru chimioterapie vor fi stabilite de Consiliul multidisciplinar oncologic al Institutului Oncologic, după evaluarea fiecărui pacient. În spitalele raionale vor fi administrate doar curele care pot fi efectuate în condiții de siguranță, în conformitate cu protocoalele clinice naționale.

Înainte de lansarea serviciului, medicii oncologi și asistenții medicali din spitalele raionale Anenii Noi și Soroca au urmat instruiri privind administrarea chimioterapiei, monitorizarea pacienților și gestionarea eventualelor reacții adverse.

Programul funcționează deja în spitalele raionale din Briceni, Cahul, Florești, Orhei, Sîngerei și Ștefan Vodă. În perioada august 2025 – iunie 2026, în cele șase spitale incluse în etapa-pilot au fost tratați 432 de pacienți, iar medicii au administrat 597 de cure de chimioterapie.

Ministerul Sănătății menționează că va extinde treptat acest model și în alte raioane, în funcție de capacitatea spitalelor, de disponibilitatea personalului instruit și de respectarea condițiilor de siguranță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Chimioterapia ajunge în spitalele din Anenii Noi și Soroca: Pacienții nu vor mai fi nevoiți să meargă la Chișinău apare prima dată în Realitatea.md.