Sari la conținut
Prima pagină » Misiune de peste 7 ore în Grecia. Pompierii moldoveni au intervenit la stingerea unui nou incendiu

Misiune de peste 7 ore în Grecia. Pompierii moldoveni au intervenit la stingerea unui nou incendiu

Cel de-al doilea contingent de pompieri moldoveni, detașat în Republica Elenă pentru a ajuta la stingerea incendiilor forestiere, a avut parte de o nouă intervenție. Luni, 3 august, angajații IGSU au intervenit în apropierea localității Agios Spyridonas, unde au luptat cu flăcările timp de peste șapte ore.

La operațiune a participat o echipă formată din 12 pompieri, dotată cu patru unități de tehnică specializată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Ajunși la fața locului, salvatorii moldoveni, în comun cu colegii eleni, au desfășurat lucrări de lichidare a focarelor rămase în urma incendiului de vegetație. Pompierii au acționat pentru răcirea zonelor afectate, identificarea și lichidarea focarelor ascunse, precum și pentru prevenirea reaprinderii vegetației. Misiunea a durat mai bine de șapte ore, activitățile operative fiind încheiate în jurul orei 19:30. După finalizarea sarcinilor stabilite și lichidarea focarelor identificate, echipa GFFF-V Moldova a revenit la Baza de Operații. Pe durata misiunii de prepoziționare, echipa GFFF-V Moldova continuă să desfășoare activități operative și rămâne pregătită să intervină, la solicitarea autorităților elene, pentru limitarea efectelor incendiilor de vegetație și pădure”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Articolul Misiune de peste 7 ore în Grecia. Pompierii moldoveni au intervenit la stingerea unui nou incendiu apare prima dată în Realitatea.md.