Sari la conținut
Prima pagină » A fost lansat cel de-al doilea tur de repartizare a absolvenților în școli și grădinițe. Ce indemnizații vor primi

A fost lansat cel de-al doilea tur de repartizare a absolvenților în școli și grădinițe. Ce indemnizații vor primi

A fost lansat cel de-al doilea tur al Concursului de repartizare a absolvenților în câmpul muncii pe funcții didactice vacante pentru anul de studii 2026- 2027. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), dosarele pot fi depuse în perioada 3-12 august 2026.

Tinerii specialiști care aleg să se angajeze în școli și grădinițe vor beneficia de indemnizații cuprinse între 160 de mii și 375 de mii de lei. Pe lângă indemnizație, profesorii debutanți beneficiază de: normă didactică redusă la 75% în primii cinci ani de activitate; alocație anuală de 4.000 de lei pentru materiale didactice; concediu anual de până la 62 de zile; sprijin din partea unui mentor, asistență din partea cadrului didactic mentor în primii cinci ani de activitate și oportunități de evoluție în carieră.

„La concurs pot participa persoane cu vârsta de până la 35 de ani, debutanți în activitatea didactică, care au absolvit programe de studii pedagogice sau alte programe conexe disciplinelor școlare și îndeplinesc condițiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 391/2024. În total, în concurs sunt anunțate 910 funcții vacante, dintre care 162 în municipiul Chișinău, 7 în municipiul Bălți și 741 în mediul rural.

Cele mai multe funcții au rămas vacante în raioanele: Cimișlia – 80, UTA Găgăuzia – 71, Anenii Noi – 63, Hîncești – 62,  Cantemir – 50, Orhei – 49,  Nisporeni – 43. Cele mai solicitate funcții rămân a fi cele de profesor de matematică – 108, educator -105, profesor de limba și literatura română – 77”, transmite MEC.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Lista funcțiilor didactice vacante și numărul de posturi/norme didactice vacante din instituțiile publice de învățământ general, distribuite pe discipline de studiu și instituții de învățământ pentru anul de studii 2026-2027, poate fi consultată aici 

Înscrierea la concurs se realizează prin completarea unui formular. Anunțarea prealabilă a rezultatelor concursului: 14 august 2026, iar publicarea ordinului de repartizare: 17 august 2026.

Articolul A fost lansat cel de-al doilea tur de repartizare a absolvenților în școli și grădinițe. Ce indemnizații vor primi apare prima dată în Realitatea.md.