
Armata Statelor Unite a consumat o mare parte din stocurile sale de rachete cu rază lungă de acțiune și de înaltă precizie în cele peste cinci luni de război cu Iranul, relatează Reuters, care citează trei persoane familiarizate cu datele, scrie antena3.ro.
O astfel de situație ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea SUA de a răspunde unor viitoare conflicte.
Stocurile aproape epuizate se referă în principal despre rachetele sol-sol Army Tactical Missile System (ATACMS) și Precision Strike Missile (PrSM).
Potrivit informațiilor prezentate de două dintre sursele Reuters, Statele Unite au utilizat „aproape toate” aceste arme.
Cele două tipuri de rachete cu rază lungă de acțiune reprezintă o componentă esențială a arsenalului militar american, permițând lovirea cu precizie a unor ținte aflate la mare distanță, fără expunerea directă a forțelor proprii.
Rachetele ATACMS din Statele Unite au avut un rol important și în războiul din Ucraina, oferind forțelor ucrainene posibilitatea de a lovi ținte aflate pe teritoriul Rusiei.
PrSM reprezintă o generație mai nouă și mai performantă de rachete, destinată să înlocuiască ATACMS, care au o rază de acțiune mai redusă.
Analiștii apreciază că astfel de arme, al căror cost depășește un milion de dolari pe unitate, ar avea un rol crucial și într-un eventual conflict cu China.
Sursele Reuters au refuzat să precizeze câte rachete din fiecare categorie mai dețin în prezent Statele Unite.
Cum au ajuns Statele Unite aproape fără rachete cu rază lungă, după cinci luni de război
SUA și Israelul au declanșat ofensiva împotriva Iranului în luna februarie, estimând că războiul va fi de scurtă durată.
Cele trei persoane chestionate de Reuters și-au exprimat îngrijorarea că, pe măsură ce conflictul cu Iranul se prelungește, diminuarea stocurilor de rachete ar putea reduce capacitatea Statelor Unite de a descuraja adversari precum Rusia și China.
O a patra sursă a declarat că, deși Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), responsabil pentru operațiunile militare din Orientul Mijlociu, și-a consumat aproape în totalitate stocurile de rachete terestre existente înainte de izbucnirea războiului, acestea au fost completate prin redistribuirea de muniții din alte depozite militare americane din lume.
Toate sursele Reuters citate în acest material au vorbit sub protecția anonimatului.
Solicitată să comenteze informațiile privind stocurile de muniții, Casa Albă a transmis o declarație a președintelui Donald Trump, care a afirmat că Statele Unite dețin „mult mai multe muniții decât oricine altcineva din lume” și „mult mai multe decât au nevoie”.
„Companiile noastre din industria de apărare produc, în acest moment, mai multe muniții decât au produs vreodată, extinzându-și în același timp capacitățile de producție și echipamentele într-un ritm fără precedent”, a afirmat Trump.
Producătorii americani de rachete păstrează tăcerea
Analiștii sunt de acord că producția unor tipuri de muniții, inclusiv obuze de artilerie și mai multe categorii de rachete, a atins niveluri record. Totuși, ei avertizează că stocurile ar putea fi insuficiente pentru susținerea unui război de lungă durată.
Compania Lockheed Martin, producătorul rachetelor ATACMS și PrSM, precum și al sistemului antirachetă THAAD, nu a răspuns imediat solicitărilor Reuters privind declarațiile lui Trump sau nivelul stocurilor.
Nici Raytheon, producătorul rachetelor de croazieră Tomahawk și al interceptoarelor Patriot, două dintre cele mai importante sisteme de armament americane, nu a dat un răspuns imediat.
Într-un punct de vedere transmis Reuters, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat:
„Armata Statelor Unite este cea mai puternică din lume și dispune de toate resursele necesare pentru a acționa în momentul și în locul alese de președinte. Am desfășurat cu succes numeroase operațiuni în diferite teatre de operații, menținând în același timp un arsenal substanțial de capabilități pentru protejarea cetățenilor și intereselor americane.”
Potrivit surselor agenției de presă internaționale, datele privind nivelul stocurilor au circulat în ultima săptămână în interiorul administrației federale.
Aceste date apar în contextul unor discuții tensionate din cadrul guvernului Trump, referitoare la perioada în care Statele Unite ar mai putea continua loviturile asupra Iranului fără a afecta capacitatea armatei de a răspunde altor crize internaționale.
SUA rămân și fără rachete Patriot
Săptămâna trecută, CSIS a publicat un raport potrivit căruia, în perioada februarie – iulie, aproximativ 65% din interceptoarele Patriot au fost consumate, iar stocurile de interceptoare pentru sistemul THAAD erau cu cel puțin 38% mai mici decât la începutul războiului.
Sistemele Patriot și THAAD sunt destinate detectării și interceptării rachetelor inamice și se numără printre cele mai performante mijloace de apărare ale armatei americane.
Reuters nu a avut acces direct la datele privind stocurile, însă două dintre surse au afirmat că estimările CSIS corespund informațiilor interne ale guvernului american.
Potrivit uneia dintre surse, de la începutul războiului, Statele Unite au consumat și aproximativ jumătate din stocul global de rachete de croazieră Tomahawk, care sunt în principal lansate de pe nave militare.
Reuters nu a putut verifica independent această informație.
Tomahawk este principalul sistem de lovire la mare distanță al Marinei SUA, rachetele fiind lansate de pe distrugătoare, crucișătoare și submarine.
Aceste rachete au fost utilizate vreme de decenii pentru atacarea unor ținte puternic apărate fără a expune piloții.
Compania Raytheon, parte a grupului RTX, a ajuns recent la un acord provizoriu multianual cu Pentagonul pentru creșterea producției de rachete Tomahawk, pe lângă majorarea producției altor tipuri de muniții, în condițiile în care Washingtonul încearcă să își refacă rapid stocurile strategice.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Reuters: SUA au epuizat aproape toate rachetele tactice cu rază lungă. Trump amână atacul apare prima dată în Realitatea.md.