Sari la conținut
Prima pagină » IMAGINI GREU DE PRIVIT: Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în depășire. Un TIR a fost la un pas să-l lovească

IMAGINI GREU DE PRIVIT: Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în depășire. Un TIR a fost la un pas să-l lovească

Un copil de aproximativ șase ani a căzut dintr-o mașină în timp ce bărbatul aflat la volan intrase într-o depășire. Incidentul a avut loc pe Drumul European 87, în apropierea localității Cataloi, din județul Tulcea, România, iar imaginile șocante au fost surprinse de camera de bord a unui șofer.

În momentul căderii, minorul s-a rostogolit pe șosea, apoi s-a ridicat cu greu în picioare, șchiopătând. Debusolat, acesta s-a îndreptat spre un camion care circula din sens opus. Șoferul TIR-ului l-a observat la timp și a început să-i dea flashuri cu farurile, scrie ProTV.ro.

La fel de surprinzător este faptul că adulții aflați în microbuzul din care a căzut copilul l-au luat în brațe și și-au continuat drumul.

Ulterior, în urma apariției imaginilor, polițiștii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă. Oamenii legii îi caută pe cei implicați.

Atenție, imagini cu puternic impact emoțional

[bzplayer mp4=” https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/copil-cazut.mp4″ muted=”false”]

Sursa: Next Media

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform Codului Rutier din România, obligativitatea utilizării unui scaun special sau înălțător nu depinde exclusiv de vârstă, ci în primul rând de înălțimea copilului. Copiii trebuie să călătorească într-un dispozitiv de fixare omologat până când ating înălțimea de 135 de cm, prag corelat adesea cu vârsta de 12 ani.

Articolul IMAGINI GREU DE PRIVIT: Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în depășire. Un TIR a fost la un pas să-l lovească apare prima dată în Realitatea.md.