
„Din motive care sunt în prezent necunoscute, acum câteva minute un avion de vânătoare Gripen al Forțelor Armate Ungare s-a prăbușit lângă Szolnok”, a anunțat luni, în jurul orei 11:35, premierul ungar Peter Magyar. Potrivit oficialului, pilotul a reușit să se catapulteze.
„Ancheta este în curs de desfășurare, iar ministrul Apărării se află în drum spre fața locului”, a transmis Magyar.
Romulusz Ruszin-Szendi, ministrul ungar al apărării, a anunțat că militarul care se află în aeronavă este consultat de medici și nu a suferit traumatisme. Potrivit funcționarului, pilotul întreprins toate măsurile necesare, pentru a aduce avionul la sol pe un teritoriu administrat de armată.
Orașul Szolnok, cu o populație de aproximativ 71.000 de locuitori se află în centrul Ungariei. Prin oraș trece drumul internațional E60, care pornește din Franța, pe traseul: Brest – Auxerre – Bâle – Salzburg – Viena – Budapesta – Szolnok – Ártánd – Borș – Oradea – Cluj-Napoca – București, ajungând la Marea Neagră, la Constanța, scrie hotnews.ro
Forțele armate ungare dețin 18 avioane de vânătoare Gripen C/D (16 Gripen C și 2 Gripen D) pentru a proteja și apăra spațiul aerian maghiar și NATO.
Articolul Un avion militar s-a prăbușit în Ungaria. Ministrul Apărării se deplasează de urgență la locul accidentului apare prima dată în Realitatea.md.