
Valentin Gaidarji a anunțat că părăsește PACE. Președintele Adunării Populare afirmă că a luat decizia pentru a putea participa la alegerile din regiune.
Alesul din regiune afirmă că hotărârea a fost „foarte dureroasă”. Potrivit lui, aceasta a fost luată nu din cauza schimbărilor convingerilor sale politice, ci pentru că autoritățile ar fi creat „circumstanțe artificiale”.
„Comisia Electorală Centrală a exclus partidul PACE de pe lista formațiunilor eligibile să participe la alegerile din 15 noiembrie 2026. Am motive întemeiate să cred că acest lucru a fost făcut intenționat, cu scopul de a bloca participarea mea la alegeri sau de a mă prinde în capcană, astfel încât să nu pot candida pe lista partidului”, spune Gaidarji într-o secvență video publicată pe rețelele de socializare.
Anterior, Valentin Gaidarji l-a acuzat pe vicepreședintele CEC Pavel Postică că i-ar fi cerut să părăsească PACE, dacă vrea să participe la alegeri. Funcționarul electoral a explicat că referirea a fost făcută în contextul excluderii formațiunii din lista celor care pot participa la scrutin.
Articolul „Din cauza circumstanțelor create artificial…” Gaidarji părăsește PACE, ca să participe la alegerile din Găgăuzia apare prima dată în Realitatea.md.