Sari la conținut
Prima pagină » O nouă licitație pentru restaurarea clădirii istorice a Primăriei Chișinău a eșuat

O nouă licitație pentru restaurarea clădirii istorice a Primăriei Chișinău a eșuat

O nouă licitație pentru restaurarea clădirii istorice a Primăriei Chișinău a eșuat. Primarul general, Ion Ceban, a declarat în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale de luni, 21 septembrie, că la concurs au participat trei ofertanți, însă niciunul nu a întrunit condițiile necesare, transmite IPN.

Edilul a precizat că este a patra licitație eșuată.

„Ne dorim foarte mult ca lucrările să fie începute cât mai curând, dar nu în detrimentul prevederilor legale sau a altor standarde la care ținem cu toții”, a subliniat edilul.

Municipalitatea a precizat, în luna iulie, că la concursurile precedente fie nu au fost participanți, fie au fost depuse oferte neconforme. Tot atunci, Ion Ceban a declarat că municipalitatea va încerca să atragă un număr mai mare de companii, inclusiv din străinătate, pentru a asigura concurență la licitație și selectarea unui antreprenor cu experiență în restaurarea monumentelor istorice.

Lucrările includ restaurarea și reconstruirea fațadelor și a acoperișului clădirii de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și de pe segmentul străzii Vlaicu Pârcălab, inclusiv Turnul cu ceas.

Proiectul prevede și restaurarea și reconstrucția fațadelor și a acoperișurilor clădirilor din curtea Primăriei Chișinău. Concomitent, vor fi reabilitate rețelele inginerești de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, aferente clădirii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul O nouă licitație pentru restaurarea clădirii istorice a Primăriei Chișinău a eșuat apare prima dată în Realitatea.md.