Sari la conținut
Prima pagină » California a declarat stare de urgență înaintea fenomenului El Niño: Sunt așteptate furtuni și inundații

California a declarat stare de urgență înaintea fenomenului El Niño: Sunt așteptate furtuni și inundații

Guvernatorul Californiei a declarat de urgenţă înaintea manifestării fenomenului climatic El Niño pe coasta vestică americană, care ar putea avea consecinţe devastatoare. Potrivit prognozelor, în regiune s-ar putea produce furtuni violente şi devastatoare, existând riscul formării unor valuri uriaşe care ar putea provoca inundaţii.

„Această măsură are drept scop oferirea sprijinului necesar comunităţilor, punerea la dispoziţia autorităţilor a mijloacele pentru a-şi îndeplini misiunea şi liniştirea familiilor care văd astfel că statul este pregătit”, a declarat guvernatorul Californiei, Gavin Newsom.

Măsura permite de asemenea Gărzii Naţionale din California să fie pregătită în cazul unor operaţiuni de căutare, de salvare, inginerie şi logistică, au informat autorităţile. Fenomenul El Nino, responsabil pentru secete, inundaţii şi temperaturi record la nivel mondial, este o variaţie naturală a climei care se repetă între doi până la şapte ani, scrie antena3.

După ce a continuat să se intensifice în august, are acum o probabilitate de 75% pentru a deveni cel mai puternic înregistrat vreodată, potrivit Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA).

În trecut, El Nino a provocat sau a intensificat episoade de secetă, precum şi riscurile de incendiu în anumite regiuni din Amazonia, America Centrală, Indonezia şi Australia, perturbări ale musonului în India sau ploi torenţiale în estul Africii.

Acest fenomen se adaugă consecinţelor schimbărilor climatice cauzate de activităţile umane, care intensifică mai ales fenomenele meteo extreme. În anul care urmează fenomenului El Nino, căldura acumulată în ocean se eliberează în atmosferă, contribuind, în general, la creşterea temperaturilor la nivel mondial.

Numeroşi climatologi prezic astfel că anul 2027 va fi cel mai cald înregistrat vreodată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul California a declarat stare de urgență înaintea fenomenului El Niño: Sunt așteptate furtuni și inundații apare prima dată în Realitatea.md.