
Viitorii șoferi care susțin proba practică a examenului auto în Chișinău trebuie să fie atenți la noile marcaje rutiere aplicate pe mai multe străzi din sectorul Rîșcani. Despre aceasta anunță Agenția Servicii Publice (ASP).
Potrivit instituției, marcajele noi au fost trasate pe străzi precum Florilor, Dimo și bulevardul Moscova, inclusiv pe porțiuni care fac parte din traseele de examinare.
ASP le cere candidaților care susțin proba practică la oficiul nr. 6 al Secției înmatriculare vehicule mun. Chișinău, de pe strada Academician Sergiu Rădăuțanu nr. 1, să fie atenți la noua organizare a circulației. Aceasta poate influența modul de deplasare și executarea manevrelor pe anumite sectoare.
Agenția reamintește că, în timpul examenului, candidații trebuie să respecte indicatoarele și marcajele existente la momentul probei. Contează organizarea actuală a circulației, indiferent cum era aceasta anterior sau în ce condiții au făcut instruirea practică.
„Agenția Servicii Publice recomandă candidaților să circule cu prudență, să urmărească atent semnalizarea rutieră și să adapteze manevrele la organizarea actuală a circulației, pentru a susține examenul în condiții de siguranță și cu respectarea prevederilor Regulamentului circulației rutiere”, se mai arată în comunicatul ASP.
Rutele de examinare utilizate de oficiile teritoriale ale Direcției examinare a conducătorilor auto pot fi consultate pe site-ul ASP.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Atenție, viitori șoferi! ASP anunță marcaje noi pe străzile din capitală unde se susține proba practică apare prima dată în Realitatea.md.
